DE CE... mbrie

Decembrie 1989.

Am patru ani.

Stau în sufrageria alor mei. Taică-miu spune că e periculos să ieșim din casă.

Mă uit la televizorul color pe care cu greu îl pot ridica două persoane.

Văd oameni la balcoane, care vorbesc.

Steaguri cu steme.

Oameni pe străzi, care strigă.

Aceleași steaguri, fără steme.

TAB-uri. Oameni pe TAB-uri. Oameni sub TAB-uri.

Li-ber-ta-te! Li-ber-ta-te!

Armata și poporul! Armata și poporul!

Frați români!…

E o agitație teribilă. Nu o înțeleg, dar simt că se întâmplă ceva important.

— Acum se scrie viitorul tău, îmi spune taică-miu.

Undeva, ceva nedefinit, dar extrem de fragil, se poate sparge în orice moment.

---

Aproape-Decembrie 2024

Am aproape-patruzeci de ani.

Stau în sufrageria mea, într-un bloc din 1989. Nu e periculos să ies din casă, dar n-am motiv s-o fac.

Mă uit la televizorul color pe care pot să-l iau la subsuoară și să fug cu el. Încap patru din astea în carcasa vechiului Telecolor al lui taică-miu.

Văd foarte mulți oameni care vorbesc întruna. Au început imediat după decembrie 1989 și nu s-au oprit nici astăzi.

Reformă. Popor. Clasă politică. Responsabilitate. Interes național. Conducător(i). Democrație.

Aceleași cuvinte, mereu. Deci nu s-a schimbat nimic.

Chiar și așa, e o agitație teribilă. O parte o înțeleg. O parte nu o înțeleg, fiindcă e de un absurd total. O altă parte îmi scapă, fiindcă se petrece în niște culise obscure. Simt, totuși, că se întâmplă ceva important.

— Se prea poate că acum se scrie viitorul tău, îi spun lui S.

Undeva, ceva extrem de fragil se poate sparge în orice moment. O țară.

— Nu-mi pasă, răspunde S. Are 9 ani și răspunde cu nu la 90% dintre interacțiunile din jurul lui.