Creier pane

O reţetă care l-ar dezgusta până şi pe Hannibal Lecter

Cândva, în vremurile de glorie şcolară a mea, a lui Dragoş, a lui Oz şi a celorlalte personaje din Atelier, clasele 1-8 se făceau de obicei în aceeaşi şcoală generală. Trecerea la liceu din primul an de gimnaziu era mai degrabă o practică experimentală, apanajul copiilor foarte dotaţi – intelectual sau financiar.

Astăzi, când fiică-mea stă în dubii dacă e ceva glorios în a fi elev de-a patra, trecerea la liceu pentru clasa a cincea se practică pe scară largă. Pentru mulţi e un moft, pentru alţii statutul social nu permite mai puţin, iar pentru alţii – printre care şi F. – pare că şcoala generală şi-a atins limitele extrem de repede.

Trecerea la liceu se face, bineînţeles, în baza unei testări. Şi umblă vorba prin târg că va fi un examen greu, pentru că subiectele nu sunt tocmai cele mai uşoare, nu sunt foarte multe locuri – şi sunt foarte mulţi copii buni.

Din punctul meu de vedere, situaţia asta – în care noţiunea de şcoală generală tinde să se reducă la clasele primare, liceul oferind un orizont mai larg începând dintr-a cincea – este consecinţa anormală a unui sistem de învăţământ complet detaşat ignorant faţă de ce înseamnă un copil, nevoile sale şi capacitatea lui de efort intelectual în această etapă de viaţă. Dar e o discuţie pentru altă dată. Pentru moment, reţin doar afirmaţia asta: sunt foarte mulţi copii buni.

Migraţia de la şcoala generală la liceu înainte de vreme se petrece de ani buni. Suficient de mulţi ca să-i includă şi pe cei care sunt acum a opta – şi care, până la evaluarea naţională din iunie, tocmai au trecut prin simularea examenului. Despre rezultatele “experimentului” s-a scris şi s-a vorbit o grămadă.

Cine ştie, poate încă se mai vorbeşte, dacă suflarea mioritică n-a fost absorbită pe deplin în noul subiect teribil: şantierul de milioane de euro din bani publici supranumit “Palatul Împăratului”.

Prin urmare, eu vreau numai să ridic o întrebare: dacă la nivelul clasei a patra (ulterior a cincea) sunt foarte mulţi copii buni, iar într-a opta mai mult de jumătate dintre ei nu obţin notă de trecere la matematică – ce se întâmplă în cei câţiva ani dintre cele două praguri, de toţi copiii ăştia se prostesc en masse?

Să fie oare de vină faptul că sistemul de învăţământ a devenit străin de acumularea de cunoştinţe… sistematică şi pe termen lung, reducându-se la doar câteva momente strict delimitate (cum este trecerea la liceu din clasa a cincea) de îmbulzeală după note mari – într-un heirupism dement, care prăjeşte pur şi simplu creierii copiilor?

Numa’ zic.

P.S. Da, ştiu, nu e o singură întrebare. Dar cine le ţine rostul?... Cine mai ştie să numere?