Cât de mici suntem
Trăim într-o lume belicoasă. Doar să intri pe un site de știri, că imediat îți sare în ochi tabloul vremurilor agitate pe care planeta le traversează:
Un cadru în care ne tot învârtim de-o bucată bună de timp: Ucraina-Rusia, China-Taiwan, Israel-Gaza-Iran.
Asta e ce se vede, ce ni se aruncă în față. Că despre ce nu se vede… Dumnezeu cu mila!
Conflicte cu mize uriașe, și ele mai mult sau mai puțin la vedere, care se dispută simultan între tabere ce par lesne de împărțit: ucraineni-ruși, chinezi-taiwanezi, evrei-palestinieni. Fiecare dintre combatanți își poate creiona ușor o identitate proprie.
În acest context tumultuos a avut loc Bătălia de la Piața/Podul Unirii.
Fără soldați pe cai sau pe blindate, fără arcuri, tunuri și săbii — cum observă Cornel Nistorescu în articolul său —, însă cu Băluță și Nicușor (diminutive a căror drăgălăşenie de altă dată s-a transformat în ridicol) care să ne arate, o dată-n plus, cât de mici şi înguşti la minte suntem.
Şi cică pe oamenii ăştia, şi pe alţii ca ei, trebuie să mă duc eu să-i votez în decembrie…
Nu ne fărâmă nimeni ţara invocând fantoma unui imperialism dispărut de mult, ori sub pretextul că scapă lumea de terorism. Şi nici nu ne-o face cineva bucăţi, pretinzând părţi din ea.
Nici nu trebuie. Noi între noi – acelaşi neam, aceeaşi limbă, aceeaşi credinţă – ne batem ca chiorii şi ne îngropăm victimele, pe noi, în ruşine.
Discutam astazi cu jumatatea mea mai buna ce ne-ar putea face sa iesim din casa in ziua votarii, sa mergem o ora cu masina, sa cautam inca o ora un loc de parcare langa ambasada si apoi inca 2 ore la coada ca sa votam. La turul intai nu ma duc, ca e ilogic. Nu exista nici macar un singur aflat pe liste care sa merite benzina. La turul doi m-as duce doar s-ar intampla ceva sa merite, adica ceva iesit din comun. Pekinezul chel al NATO sau primarita tulburica din Longfield nu sunt iesiti din comun.
Cata dreptate ai, Andrei!