Carte - Viitorul geografiei (Tim Marshall, 2023)
Cocoţat pe un vârf de munte din Chile, Observatorul Vera C. Rubin promite să revoluţioneze modul în care astronomii explorează spaţiul cosmic. În doar câteva ore, observatorul a captat imagini cu aproape zece milioane de galaxii (dintr-o "normă de lucru" estimată la 20 de miliarde de galaxii de analizat în zece ani).
Politicienii, strategii militari şi miliardarii Pământului (fie ei antreprenori vizionari sau numai turişti de lux) nu privesc însă atât de departe. Cei mai mulţi sunt preocupaţi de Lună şi de oglindirea intereselor terestre în spaţiul cislunar.
Punctele notate cu L1 – L5 reprezintă punctele Lagrange (numite și puncte de echilibru). Sunt locuri specifice în spațiu unde un obiect mic, cu o masă neglijabilă, poate rămâne relativ staționar în raport cu două corpuri cerești mai mari care orbitează unul în jurul celuilalt. Aceste puncte sunt rezultatul echilibrului dintre forțele gravitaționale ale celor două corpuri masive și forța centripetă necesară pentru ca obiectul mic să se rotească odată cu ele.
În consecinţă, punctele Lagrange au o importanţă strategică deosebită pentru amplasarea sateliţilor şi a unor viitoare staţii/observatoare spaţiale.
Americanii cred că viitorul omenirii este în spaţiu şi văd Luna ca pe un avanpost pentru misiuni de explorare în adâncime (şi colonizare?) a Sistemului Solar. Chinezii consideră că viaţa pe Pământ trebuie să beneficieze de plusul de resurse din spaţiu (de pe Lună şi de pe asteroizi). Iar ruşii… ei bine, vor să conteze şi ei, într-un fel sau altul. Pe lângă cei trei mari, naţiuni mai multe şi mai mici, asociate în blocuri (cel mai important fiind ESA – Agenţia Spaţială Europeană), vor şi ele un loc la masa astropoliticii. Toate au interese ştiinţifice, economice şi militare ce pot fi consolidate printr-o prezenţă coerentă pe orbita Pământului.
Deci spaţiul dintre Terra şi Lună se va aglomera tot mai mult în următorii ani, sporind riscul apariţiei unor conflicte între state. Cu atât mai mult cu cât legislaţia este deficitară, acordurile existente fiind deja învechite ori fără recunoaştere unanimă. Deocamdată nu există nici măcar o definiţie unitară a punctului de unde începe spaţiul: 80 sau 100 de kilometri deasupra Pământului?
Dacă vă interesează chestiuni de felul acesta, cartea lui Tim Marshall este o lectură excelentă, pentru cultura generală a tuturor. Spre exemplu, eu am aflat că, pe lângă consacraţii astronauţi americani şi cosmonauţi ruşi, există şi taikonauţii chinezi.
Literal , un taikonaut este un călător prin spaţiu. Termenul provine din combinația cuvântului chinezesc taikong pentru "spațiu/cosmos" cu sufixul grecesc -naut, care înseamnă "călător".
Termenul este folosit în general în engleză pentru a desemna astronauții chinezi, în timp ce în China termenul oficial este yuhangyuan, ce se traduce prin "călător al universului".
(conform Oxford Dictionary)
mno, mai tre' sa aflam cum ii cheama pe idieni ca si astia o aterizat pe luna si pun pariu ca vor sa deschida o taraba stradala ce vinde curry