Carte – Victimă fără chip (Stefan Ahnhem, 2014)

Ce e mai rău: să fii ţinta predilectă a bătăuşilor din clasă – ori să fii anonimul perfect, iar lumea aproape să nu ştie că exişti?... Şi care dintre cele două ipostaze este mai aproape de a aprinde scânteia unui criminal în serie?

Victimă fără chip este un roman poliţist care-şi plasează acţiunea în Helsingborg (Suedia), comunitate zguduită de un lanţ de crime violente, căreia îi cad victime foştii elevi ai unei clase de a noua de la o şcoală din oraş. Până aici nimic ieşit din comun pentru un gen literar în care autorii scandinavi se dovedesc extrem de inventivi şi macabri.

Însă volumul de faţă mi-a atras atenţia prin tema de fundal: tulburările şi frământările prin care trec adolescenţii, într-o societate modernă în care interconectarea digitală pe scară largă duce, paradoxal, la deconectarea tot mai accentuată a indivizilor la nivel uman. O societate care s-a obişnuit să-şi învinuiască tinerii ca fiind incapabili să comunice – trecând uşor peste faptul că, de cele mai multe ori, ea este cea incapabilă de înţelegere, neglijându-şi tinerii, refuzând să-i asculte. Chiar până în punctul în care, aflaţi pe două niveluri diferite ale aceleiaşi case, un părinte şi fiul său discută prin mesaje pe WhatsApp.

Apoi mi-a plăcut că victima fără chip din titlu este chiar criminalul, autorul împingându-şi cititorii pe pista falsă a compasiunii pentru un ucigaş altfel extrem de inteligent.

Nu sunt un mare fan al literaturii poliţiste, dar mă bucur că am dat peste Stefan Ahnhem. Înţeleg că este debutul său ca romancier după o experienţă consistentă ca scenarist, deschizătorul unei serii de personaj (Fabian Risk). Mă îndoiesc că am să caut continuările, dar n-am să refuz dacă-mi iese vreuna în cale. Până atunci, Victima fără chip oferă tot ce vrei de la un titlu poliţist nediluat cu romantism ieftin.