Carte – Ultima vale verde (Mark Sullivan, 2021)

Familia Martel – tinerii Adeline şi Emil, împreună cu copiii lor de numai câţiva ani – porneşte într-un road trip. De la ferma lor din câmpiile mănoase ale Ucrainei, vor să ajungă în vestul Europei. Şi de-acolo, cine ştie, poate chiar în America, într-o vale verde. Ca în orice călătorie, întâlnesc pe drum oameni răi, oameni buni şi oameni indiferenţi – dar, mai ales, le iese în cale românul Gheorghe, care a fost lovit în cap de o bombă şi astfel l-a găsit pe Dumnezeu:

… misiunea noastră în viață e să răzbim, să fim blânzi, să lăsăm mereu trecutul în urmă și să nu ne cramponăm prea tare de viitor. Dacă e neapărat nevoie să te uiți în urmă, încearcă să găsești frumusețe și lucruri bune pentru tine în fiecare cruzime care ți se face. Dacă e neapărat nevoie să te gândești la viitor, încearcă să nu ai așteptări. Încrede-te în Dumnezeu să te îndrume.

Gheorghe este ferm convins că Dumnezeu îl va ajuta să-şi împlinească visul său cel mare: să devină stupar (apicultor). Adeline vrea doar ca familia să rămână împreună:

Familia noastră înseamnă acasă. Câtă vreme suntem împreună, indiferent unde suntem, suntem acasă. Nu contează dacă suntem la fermă sau în frumoasa vale verde, câtă vreme suntem toți la un loc.

Şi Emil îşi doreşte acelaşi lucru. Doar că el nu cere sprijinul nimănui, fiind convins că omul trebuie să se ajute singur, să izbândească prin forţe proprii. Dumnezeu nici măcar nu este vrednic de vreo rugăciune, de vreme ce şi-a întors privirea de la dramele lumii, de la copiii nevinovaţi care mor de malnutriţie sau împuşcaţi de oameni cruzi.

Căci Emil ştie ce înseamnă foamea, a supravieţuit Holodomorului – înfometarea sistematică a poporului ucrainean, pe atunci parte din Uniunea Sovietică, instrumentată de regimul stalinist în perioada 1932-1933. Şi a fost la un pas să afle ce înseamnă moartea prin glonţ, când un ofiţer i-a pus în mână un pistol şi i-a cerut să-i execute trei copii al căror singur păcat era că se născuseră evrei.

Fiindcă road trip-ul familiei Martel este o fugă disperată pentru viaţă printre ruinele Operaţiunii Barbarossa şi ale Europei de Est, între armata rusă năvălitoare şi armata germană aflată în retragere, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Romanul istoric al lui Mark Sullivan ficţionalizează destinul real al supravieţuitorilor unei prigoane întinse peste ani şi peste ţări (printre care şi România), la finalul căreia triumfă totuşi spiritul de familie. De la prima şi până la ultima pagină, Adeline şi Emil Martel luptă pentru visul lor, pentru a rămâne în siguranţă, pentru a primi un răgaz de iubire şi pentru a fi împreună:

Nu cerem decât încă o zi în siguranță, Doamne, poate una mai ușoară decât ieri, mai departe de război.

Ca şi celălalt roman istoric al lui Sullivan – Sub un cer sângeriu (2017), pe care l-am citit înainte să existe Colţul cronicarului –, Ultima vale verde este o poveste documentată cu rigurozitate, prin interviuri emoţionante cu supravieţuitorii brutalului secol 20 şi meticuloase investigaţii în teren, căutând să înţeleagă cum de nu au înnebunit generaţii întregi, traumatizate de sentimentul lipsei de sens într-o existenţă absurdă, la cheremul unor dictatori.

Răspunsul se află poate, aşa cum sugerează şi cartea de faţă, în puterea legăturilor interumane, în relaţiile de familie sau de prietenie, în idealuri păstrate cu sfinţenie în adâncurile cele mai intime ale fiinţei umane.