Carte - Triunghiul (Ken Follett, 1979)
Cărţile au timing-ul lor, ele îşi aleg momentul în care ies la iveală şi devin relevante pentru cititor – iar asta poate fi şi la jumătate de secol de la prima lor publicare. Zic asta acum, privind retrospectiv; pe aeroportul îngheţat în plină vară din Barcelona, făcând o noapte albă în aşteptarea unui avion care parcă uitase să mai vină, era ultimul lucru la care m-aş fi gândit când am început să citesc Triunghiul, încercând să grăbesc curgerea timpului.
Am mereu două-trei cărţi electronice salvate în telefon, Triunghiul era prima dintre ele, aşa că am deschis-o – căutând să mă detaşez de contextul în care mă aflam: călător într-un aeroport dat peste cap (la fel ca lumea-ntreagă) de o eroare de sistem informatic, ajuns acolo cu metroul, după o alertă de atentat în una dintre staţii, într-o vreme în care terorismul şi lupta împotriva lui sunt concepte despărţite de o graniţă devenită extrem de volatilă din cauza conflictului din Gaza dintre Israel şi Hamas.
Eram pregătit să fiu acaparat de o carte scrisă bine de Follett, ca mai toate cele de până acum (asta e a şasea pe care am citit-o), dar nu mă aşteptam la o poveste cu spioni israelieni, palestinieni, egipteni – şi, pentru o aliniere cât mai clară cu prezentul, ruşi. Americanii sunt prezenţi doar într-un paragraf ce relatează succint că au interceptat nişte mesaje de natură să le dezvăluie întreagă tărăşenie, dar au tratat totul la “diverse”.
După cum nu mă aşteptam nici ca subiectul să fie inspirat de un fapt real: în 1968, o navă încărcată cu uraniu (minereu) a dispărut pe traseul dintre Rotterdam şi Genoa – doar ca să reapară câteva săptămâni mai târziu, cu alt nume, sub alt pavilion şi cu alt echipaj… şi fără încărcătură. Istoria a devenit publică nouă ani mai târziu, în 1977, fără ca uraniul să mai fi fost localizat – existând însă convingerea că a fost folosit în programul nuclear israelian.
Prin urmare, intrigă captivantă, spioni şi agenţi dubli, acţiune explozivă la final, trei laturi ale unui Triunghi iscusit lucrat de un profesionist al genului. Spectrul unui conflict atomic nu este atât de întunecat precum în apariţia cea mai recentă a lui Follett (Niciodată, 2021), dar lectura e palpitantă şi nu cred că poţi cere mai mult unui asemenea titlu.