Carte - Noi, copiii din Bahnhof Zoo (Christiane F., 1978)

Crescută şi născută la ţară, Christianei F. îi plac animalele şi spaţiile deschise – un mod de viaţă nepotrivit cu betoanele Berlinului de Vest al anilor ’70. Oraşul promite, însă, o şansă la educaţie şi un trai mai bun, chiar şi la etajul 11 al unui bloc-turn.

Dar e numai o iluzie. Viaţa în cartierul Gropiusstadt înseamnă un şir chinuitor de reguli, restricţii şi lipsuri. Copiii nu au locuri de joacă, părinţii nu au slujbele la care visau. Frustrările adulţilor se revarsă în alcool şi violenţă domestică. Refugiul tinerilor sunt găştile din cluburi şi discoteci – teritorii sălbatice, unde drogurile bântuie necontrolat.

Nou-veniţii sunt întâmpinaţi cu joint-uri şi haşiş. “Botezul" se face cu alcool şi pastile psihotrope. Urmează apoi heroina: trasă pe nas şi, în cele din urmă, direct în venă. Cu cât mai accentuat pericolul, cu cât mai avansată dependenţa, cu atât mai mare atracţia. Apropierea de moarte le conferă daviştilor (termen în argou pentru consumatorii de davá, heroină) o aură irezistibilă. Iar Christiane F. vrea să fie ca ei, să intre în universul lor.

Şi reuşeşte. Alcool, haşiş, LSD, heroină. Christiane F. trece prin toate etapele, iar ultima staţie este Bahnhof Zoo, o gară berlineză sordidă, unde fete şi băieţi deopotrivă se prostituează pentru 40 de mărci. Preţul unei doze.

Trotuar-doză, trotuar-doză. Sunt singurii doi timpi care mai guvernează viaţa Christianei F. – şi ea încă nu a împlinit 15 ani.

Noi, copiii din Bahnhof Zoo e mai mult decât o carte şi e mai mult decât un jurnal. E o cădere în iad – living hell – şi nu ştii ce te îngrozeşte mai tare: că sufletele acelea pierdute sunt nişte copii, care îşi repetă la nesfârşit, chiar şi după ce dozele îşi pierd numărul, că ei deţin controlul; că la un moment dat ei devin perfect conştienţi de ce li se întâmplă, dar "setea" pentru încă o doză este de neoprit, astfel încât sinuciderea devine singura opţiune logică; că societatea este complet depăşită de anvergura fenomenului; că părinţii nu văd, sau, de multe ori, aleg să nu vadă.

Noi, copiii din Bahnhof Zoo sunt relatările la persoana întâi ale Christianei Felscherinow, consemnate de doi jurnalişti germani, închegate într-o carte apărută în 1978 – devenită bestseller şi lectură obligatorie în multe şcoli. Găsiţi un rezumat ceva mai detaliat, precum şi informaţii despre destinul trist până la capăt al protagonistei, în acest material Hotnews.

E genul de carte ce-ţi poate răscoli gândurile zile-n şir, mai ales dacă eşti părinte. Ecranizarea omonimă din 1981 are intensitatea unui film horror.