Carte - Neuromantul (William Gibson, 1984)
Ştiu că, în principiu, o maşină de pe stradă este un ansamblu format din roţi, şasiu, motor, caroserie, sisteme diverse şi instrumente, îmbinate într-un design atrăgător. Dar asta nu mă face constructor de maşini. Nici măcar cunoscător în domeniu.
De asemenea, ştiu că pentru un cozonac ai nevoie de făină, lapte, ouă, ulei, drojdie, zahăr, unt, esenţe, nucă sau rahat. Dar asta nu mă face maestru patiser. Între a cunoaşte ingredientele pentru cozonac şi produsul finit, pufos şi cu miros îmbietor, e o diferenţă ca de la cer la pământ.
Cam aşa stă treaba cu Neuromant-ul lui Gibson. A câştigat o gaşcă de premii pentru literatură SF
Hugo (SUA + ceva voturi internaţionale)
Nebula (SUA)
Philip K. Dick (SUA)
Ditmar (Australia)
Seiun (Japonia),
este considerat pionierul curentului cyberpunk, a popularizat concepte precum ciberspaţiu, realitate virtuală şi inteligenţă artificială… dar îi lipseşte un ingredient esenţial pentru o poveste: story telling-ul. Arta povestirii.
Firul narativ e mai degrabă un ghem de noduri cu atât mai greu de descâlcit cu cât Gibson sare de la jargon tehnic şi greoi, la descrieri aproape lirice ale spaţiului virtual al matricii (la care cowboy cibernetici se conectează prin intermediul unor deck-uri, anticipând apariţia internetului) – şi la dialoguri prinse parcă din zbor, între personaje despre care nu ştii de unde au apărut şi de ce s-au înfipt în ochii cititorului. Ca şi cum scriitorul, sau actorii lui, suferă de deficit de atenţie şi nu se pot concentra asupra unei idei sau a unei acţiuni mai mult de două-trei rânduri.
Două inteligenţe artificiale, una dintre ele fiind Neuromantul, cealaltă Iarna Mută, vor să se unească într-o formă de existenţă superioară. Recunosc că este o temă incitantă, mai ales că AI-ul este obsesia zilelor noastre – dar lectura nu este facilă, nici chiar pentru un împătimit al genului SF, aş îndrăzni să spun. În ultima parte a lui 2026 se preconizează lansarea ecranizării sale pe Apple TV, un proiect ambiţios, dat fiind pedigree-ul materialului sursă. Rămâne de văzut.
Neuromantul este primul episod al unei trilogii (Sprawl), dar nu mi-a stârnit interesul să explorez dincolo de el.

Mie mi-a plăcut 🙂. A fost una din cărțile preferate ale adolescenței. Nu știam de trilogie. Ma bate gândul să o recitesc, ca să echilibrez încercările ratate ale lui Isidor. 🙂
Mă bucur că suntem pe aceeșsi pagină ... De trei ori am inceput Neuromantul! Tot de atâtea ori a sfârșit pe raft, adunând praf... Va fi probabil viitoarea carte donata la bradul de Crăciun.