Carte - Monştri fabuloşi (Alberto Manguel, 2019)

Dracula, Alice, Superman şi alţi prieteni literari

Ce m-a atras la Monştrii lui Alberto Manguel a fost coperta hazlie, dublată de referinţele din subtitlu – apoi notiţa lui Salman Rushdie de pe spatele cărţii:

În Monştri fabuloşi, Manguel ne arată că personajele imaginare sunt oglindiri ale propriilor noastre vieţi. Şi probabil că acesta este cel mai mare beneficiu al literaturii.

Aşa că mă aşteptam la un discurs care să pună cumva aceste personaje, mai noi sau mai vechi, în contextul societăţii contemporane copleşite de informaţie, dar de multe ori incapabilă să-i înţeleagă sensul.

În schimb, Manguel mai degrabă pune în relaţie personajele-subiect ale cărţii lui cu alte personaje consacrate ale literaturii universale. Comparaţii şi paralele care cer un grad înalt de erudiţie (volumul se încheie cu nouă pagini de surse şi referinţe literare), ce trece dincolo de orizontul cititorului obişnuit.

Prin urmare, lectura nu a fost atât de atractivă pe cât speram. Cu atât mai mult cu cât Manguel conferă monstrului un sens mai larg decât cel preponderent negativ şi înfricoşător care ne vine în minte în primă instanţă. Personaje precum Lilith (precursoarea Evei dintr-o legendă evreiască), Sang-Jin (călugărul budist dintr-un roman coreean de secol 17), Queequeg (harponierul din Moby Dick), Karagöz şi Hacivat (personajele unei legende turceşti) lărgesc spectrul analizei lui Manguel – însă, foarte probabil, nu înseamnă prea multe pentru cititorul de pe stradă.

Printre monştri se regăseşte şi Satana – sau Mefistofel, unul dintre diversele nume primite de cel apărut din nevoia unei contraponderi la divinitatea unică, omniprezentă şi omniscientă a iudaismului –, prilej de reflecţie asupra sufletului omului, principala ţintă a Diavolului:

În veacurile trecute, când vânzarea sufletului era privită ca o întreprindere cutremurătoare, lucrurile erau mai uşoare pentru Mefistofel, indiferent dacă ieşea câştigător sau nu. În zilele noastre, când sufletul are pentru noi un prestigiu infinit mai mic şi când zilnic ne vindem sufletele în schimbul unor fleacuri precum un contract gras ori un loc în Senat, sarcina lui Mefistofel este, paradoxal, mult mai grea. A-ţi pierde sufletul în schimbul unui fleac îi dă sufletului valoarea unui fleac, iar Mefistofel (a cărui afacere firească este cămătăria) tânjeşte după ce este preţios. Fiindcă Fauştii de astăzi nu caută cunoaştere şi dragoste, ci câştiguri financiare, o invitaţie la un reality show sau faima în lumea digitală, Mefistofel trebuie să muncească de zece ori mai mult ca să adune numărul de suflete necesar pentru a obţine profit.