Carte - Minciuni pe canapea (Irvin D. Yalom, 1996)

Body of Lies (2008) e un film cu nume grele, regizat de Ridley Scott. La noi a fost tradus drept “Un ghem de minciuni” — și la asta m-a dus gândul citind Minciuni pe canapea.

Scris de un psihiatru care și-a descoperit și o vocație scriitoricească, volumul își plasează acțiunea în lumea psihoterapeuților și a pacienților acestora. Mai precis, doi psihanaliști recunoscuți în branșă, mentor și învățăcel, se confruntă cu probleme existențiale (dorința nestăvilită de îmbogățire pentru primul, sexul pentru al doilea) care se infiltrează în viața lor profesională. Se declanșează o reacție în lanț care cuprinde o duzină de personaje — fiecare cu o agendă proprie și cu legături dintre cele mai surprinzătoare cu ceilalți “actanți”. Un adevărat ghem de secrete, interese ascunse și minciuni (oamenii mințindu-se, în primul rând, pe ei înșiși).

Nu știu cum mi-a căzut în mână cartea asta, dar s-a dovedit un companion de vacanță plăcut. Scriitura are ritm și un limbaj accesibil cititorului obișnuit, chiar dacă pe ici-pe colo apar unii termeni specifici demersului psihanalitic.

Dincolo de poveștile “de alcov”, titlul ridică și unele întrebări pertinente despre modul în care o persoană inițiată în dedesubturile psihologiei umane îi poate influența — decisiv, și deopotrivă în bine sau în rău — pe cei din jur.

Cred cu convingere că, în lumea tot mai digitalizată a prezentului, indivizilor le este din ce în ce mai greu să-și exprime și să-și conștientizeze emoțiile. Câteva ședințe cu un psiholog le-ar fi de folos multora. Dar cât de ușor este să te încrezi într-un necunoscut — mai ales într-o societate, precum cea românească, în care deontologia profesională este pentru mulți doar o abstracțiune?

Fără a face din asta un reproș, cartea mi-a zgândărit teama că un psiholog ar putea scoate la lumină lucruri despre mine care nu sunt sigur că vreau să le știu…