Carte - Metro 2033 (Dmitri Gluhovski, 2002)

În 2033, supraviețuitorii unui conflict nuclear planetar au fost împinși sub pământ, în timp ce la suprafață radiațiile dau naștere unei lumi noi, pe ruinele omenirii eșuate.

Știam că viziunea distopică din Metro a dat naștere și unei serii de jocuri video cu același nume — iar survival-urile în context postapocaliptic au priză la public (vezi The Last of Us, ori Fallout). Așa că i-am dat o șansă lui Dmitri Gluhovski după ce am văzut volumul la un târg de carte (cu o copertă extrem de cool).

Lectura s-a dovedit, însă, extrem de anevoioasă, la fel ca peregrinările personajului principal Artiom prin tunelurile întunecoase ale metroului moscovit — căci acesta este universul închis al cărții, labirintic, greu de navigat si pentru protagonist, și pentru cititor (acesta din urmă văzându-și elanul înecat în abundența stațiilor cu nume rusești, bolovănoase, imposibil de plasat pe o hartă mentală).

Mi s-a părut interesant, totuși, cum Gluhovski construiește civilizația societatea subterană care, dincolo de existența rudimentară bazată pe cultura ciupercilor și creșterea porcilor (hrăniți cu ciuperci), se împarte inevitabil în facțiuni: comuniști, neo-fasciști, ultra-religioși (pentru care apocalipsa nucleară este preambulul venirii lui Dumnezeu pe pământ), comercianți fideli numai câștigului (măsurat în cartușe de armă, noua monedă de schimb) — și niște canibali manipulați de un grup de preoți cu propriul lor mit al creației, în care tunelurile de metrou au fost săpate de Marele Vierme.

Acțiunea devine mai antrenantă odată ce aventurile lui Artiom îl poartă în lumea dezolantă și transformată de la suprafață, povestea lui căpătând accente de profeție — cel care va face legătura dintre populația din adâncurile pământului și creaturile mutante de la suprafață.

În acest punct se oprește primul volum al trilogiei Metro. Nu m-a cucerit, dar m-a făcut suficient de curios să văd ce se întâmplă în a doua parte a seriei.