Carte – În spatele uşilor închise (B.A. Paris, 2016)

Tatăl lui Jack este un monstru care îşi ţine soţia închisă într-o cameră ca o temniţă. Băiatul devine la rândul lui un sadic, preluând rolul de temnicer. Din nefericire, când femeia evadează, Jack nu poate gestiona altfel situaţia decât ucigând-o în bătaie. După care îi înscenează omorul tatălui său.

Jack se dezvoltă într-un individ psihopat, care, sub aparenţa unui avocat cu înfăţişare de star de cinema şi maniere ireproşabile, ascunde o bestie rece şi calculată, ce se hrăneşte cu frica celorlalţi. O ieşire într-un parc îi scoate în cale victimele perfecte: tânăra şi frumoasa Grace – dar mai ales sora ei Millie, suferind de sindrom Down.

E nevoie de numai câteva săptămâni ca Grace să fie cucerită de Jack, de câteva luni ca să-i accepte cererea în căsătorie – şi doar de câteva ore în noaptea nunţii ca să înţeleagă coşmarul în care s-a transformat viaţa ei. Pozând în soţia perfectă a unui bărbat cuceritor şi de succes, Grace ajunge să trăiască sechestrată într-o debara, torturată de faptul că adevărata ţintă a lui Jack este neajutorata Millie.

Într-o lume ahtiată după fotografii şi postări pe social media, premisa de debut a britanicei B.A. Paris – cea a aparenţelor înşelătoare şi a lucrurilor prea frumoase pentru a fi adevătate – a transformat romanul într-un best-seller internaţional. Însă mie mi-a plăcut cel mai mult că soluţia salvatoare vine de unde nu te aştepţi, punctând o a treia idee: cât de uşor îi desconsiderăm pe cei de lângă noi, mai ales dacă au o condiţie medicală delicată.

De multe ori, graniţa dintre extaz şi agonie este poleită cu aur şi cartea transmite acest mesaj eficient şi fără pretenţiile unei capodopere a literaturii universale.