Carte - Din cer au căzut trei mere (Narine Abgarian, 2015)

Într-o vineri dup-amiază, după ce și-a pus gospodăria în ordine, Sevoianț Anatolia s-a întins să moară. Dar n-a izbutit, deși pântecele îi sângera abundent, fără îndoială semnul unei boli fără leac.

Mai întâi n-au lăsat-o gândurile. Și-a amintit întreaga ei viață, împletindu-se cu viața și moartea consătenilor din Maran, satul din vârful muntelui Maniș-kar.

După care n-a lăsat-o Kudamanț Vasili, fierarul, care tocmai în ziua aceea și-a găsit curajul s-o ceară de nevastă, pentru că nimic nu-i mai trist decât să îmbătrânești singur. Iar ea n-a putut să-l refuze, ca să nu-i frângă inima bărbatului care până atunci îi înmormântase pe toți cei pe care îi iubise: mamă, tată, frate, trei copii și nefericita-i primă soție. Anatolia ia zis da, ca s-o lase-n pace. Ea avea altele mai importante pe cap, trebuia să moară. Iar dacă, totuși, nu murea, avea să scape cumva de bărbat, spunându-i că nu vorbise serios.

Dar apoi n-au mai lăsat-o Șalvaranț Ovanes, vecinul, și femeia lui, Iasaman. Cei doi au venit imediat după Vasili, ca s-o felicite pentru eveniment. N-a putut să nu-i primească în casă și să nu-i pună la masă.

Și așa, Sevoianț Anatolia n-a mai avut vreme să moară, ba chiar a descoperit ce înseamnă cu adevărat să trăiești...

Singura carte plasată în lumea armenilor pe care am citit-o până acum a fost Cartea șoaptelor: cronica secolului 20 prin registrul tragic al poporului armean, unul dintre cele care au suferit istoria, în loc să o trăiască, după cum spune chiar autorul — Varujan Vosganian, propus de trei ori pentru Premiul Nobel pentru Literatură de către Uniunea Scriitorilor Armeni, datorită acestui volum.

A doua carte este a Narinei Abgarian. De data aceasta, pe armenii din Maran nu-i prigonește nimeni (deși nici umila lor comunitate nu este ocolită de Primul Război Mondial). Ei trăiesc și mor în satul lor încremenit în vârful de munte bătut de stihii — într-o existență simplă și emoționantă prin profunzimea ei spirituală, în care se împletesc credințe, tradiții și superstiții păstrate din negurile istoriei.

Cronologic, povestea Narinei Abgarian se întinde de-a lungul a treisprezece luni, la capătul cărora, în lumea minusculă a cătunului din piatră, în care mai supraviețuiesc treizeci de bătrâni și o capelă, unde la sărbatori ține slujbe un preot din altă parte, cu un singur drum care duce în vale, năpădit de ciulini și tot mai greu de străbătut, apar doi urmași — un băiețel și o fetiță, cărora le e sortit fie să reteze istoria satului, fie să scrie o nouă pagină. Dar tot ce se întâmplă în acest an este legat organic de tot ce s-a întâmplat în deceniile care l-au precedat, într-o relatare extrem de plastică. Modul în care scrie Narine Abgarian transformă cititorul în privitorul unei expoziții de pictură, fiecare pagină fiind un veritabil tablou în care se împletesc nenumărate altele mai mici.

Cele trei mere căzute din cer sunt o altă tradiție a locuitorilor din Maran, menită să întărească ideea că existența omului și viața în general sunt mult mai mult decât putem cuprinde cu simțurile obișnuite. Concret, ele se transpun în cele trei părți ale cărții — una pentru cine a văzut, una pentru cine a povestit și a treia pentru cine a ascultat și a crezut în bine.