Carte - Cartea oglinzilor (Eugen Ovidiu Chirovici, 2017)

Cartea oglinzilor nu m-a ales, eu am ales-o pe ea, fiind atras de imaginea lui Russell Crowe pe coperta unui volum scris, după toate aparențele, de un român. Nu e puțin lucru, mi-am zis și mi-am luat inima-n dinți. Din informațiile pe care cartea le dezvăluia la prima vedere, părea o poveste misterioasă în jurul unei crime — și mă temeam să nu descopăr un nou Igor Bergler, cu stilul său de Dan Brown pe steroizi.

Din fericire, însă, Cartea oglinzilor e o lectură mult mai fluidă. Stilul lui Chirovici, cu acțiunea relatată de un personaj-narator (chiar vreo patru, cu optici diferite asupra evenimente, întocmai ca niște oglinzi ce reflectă imperfect, cu distorsiuni și adăugiri, aceeași imagine), mi-a amintit de istoriile noir cu detectivi ale lui Alistair MacLean. Scrisul este cursiv, acaparant, fără expozeuri pretențioase și inutile — și cartea e un excelent tovarăș de drum lung. Am citit jumătate în cele trei ore cu trenul de la Roma la Sorrento, în aprilie.

O crimă căreia îi cade victimă un personaj cu notorietate, care naște deopotrivă pasiuni și controverse, un criminal bine camuflat — toate într-un volum cu ritm, un page turner, cum spun americanii. Nu pot decât să mă bucur că avem autori cu fler polițist, care scriu bine și vând ca atare.

Pe lângă Oglinzi, Chirovici mai are o Carte a Secretelor și una a Umbrelor — într-o așa-numită Trilogie a memoriei. După prima experiență nu sunt setat să descopăr și celelalte două volume, dar nu le voi refuza dacă-mi vor ieși în cale.