Carte - Cartea copiilor pierduți (Kristin Harmel, 2020)

Facts:

Cel de-al Doilea Război Mondial. Jaful sistematic al Europei desfășurat de naziști. Încercările de a returna unele dintre aceste valori (inclusiv cărți) proprietarilor de drept, chiar și la zeci de ani după sfârșitul războiului.

Fiction:

1942. Evreică și imigrant polonez, Eva Traub își falsifică documentele de identitate pentru a fugi din Paris și a scăpa de raziile nemților — cu destinația Elveția. Aurignon (orășel francez idilic și fictiv, inspirat de micile localități rurale din preajma Vichy-ului) ar fi trebuit să fie doar o haltă pe drumul salvării.

În schimb, abilitățile ei grafice o aduc în atenția celulei locale a Rezistenței. Eva este neîntrecută în falsificarea actelor și poate ajuta sute de copii să ajungă în Elveția, la adăpost de moartea cu zvastică în cioc.

Facts_2:

Războaiele nu se duc doar pe front, cu arma în mână. Nenumărați civili contribuie la efortul de război, în moduri de la cele mai banale, la cele mai eroice — plătind, totodată, teribilul preț de sânge.

Fiction_2:

În mâinile Evei Traub, copiii se nasc a doua oară înainte de a trece granița. Nume noi și alte identități — dar cine va mai ști cine au fost, cu adevărat, aceste ființe? Eva și prietenul ei Remy păstrează o evidență a tuturor celor pentru care o identitate falsă e singura șansă la o viață adevărată. Jurnalul este codificat într-o carte bisericească veche — care, însă, nu scapă jafului nazist și dispare timp de 60 de ani.

Concluzie:

Cartea copiilor pierduți este o ficțiune solid ancorată în realitatea istorică, având ritmul acaparant și inconfundabil al poveștilor de război, în care moartea este o tragedie — dar parcă viața este o dramă și mai mare. Mai ales când minciuna devine singura cale de supraviețuire.

Cartea copiilor pierduți, în ediția care a ajuns la mine, are 358 de pagini. Le-am citit pe toate într-o singură seară.