Carte - Alegerea (Edith Eva Eger, 2017)
4 mai 1945. Edith Eger este scoasă de sub un maldăr de cadavre de către trupele aliate care eliberează lagărul Gunskirchen — ea însăși un sac de oase care abia mai ține în el o pâlpâire de viață.
În 102 pagini de carte, o fată de 16 ani este trimisă la Auschwitz, își pierde părinții practic imediat ce coboară din trenul morții pe peronul iadului nazist, câteva ore mai târziu dansează pentru sinistrul Mengele (fiind răsplătită cu o felie de pâine), iar apoi supraviețuiește la limită urii omului față de om.
Adevărata carte începe, însă, de la pagina 103 (în ediția “mea” electronică), când Edith Eger — odată o fată care iubea gimnastica și visa să participe la Olimpiadă, acum o creatură scheletică incapabilă să articuleze cuvinte ori să-și scrie numele — este la un pas de a fi violată de un militar american beat. Recăpătându-și luciditatea, soldatul îngrijește ființa firavă care încape într-un pătuț de copil și Edith Eger face primul pas înapoi pe drumul vieții și spre libertatea pe care o va regăsi cu adevărat 45 de ani mai târziu.
Împărțită în patru segmente — Închisoarea, Evadarea, Libertatea, Vindecarea — Alegerea este o carte despre puterea ființei umane de a alege să nu cedeze în fața traumelor, de a le conștientiza și de a se ridica deasupra posturii de victimă. După război, Eger și-a găsit vocația de psihoterapeut, folosindu-se de propria experiență extremă în tratarea cazurilor de stres post-traumatic (PTSD).
Volumul a apărut în 2017, când autoarea a împlinit 90 de ani, dovedind o longevitate imposibilă fără acceptarea trecutului și o fermă ancorare în prezent. L-am citit în două zile și mi s-a părut una dintre cele mai bune lecturi din 2024 — pentru că nu e fixată pe descrierea ororilor Holocaustului (așa cum credeam inițial) și pentru că e o pledoarie simplă și emoționantă pentru capacitatea omului de a păstra, chiar și în cele mai complicate situații, un minim control asupra existenței sale, înțelegând diferența dintre victimizare și victimitate — și păstrându-și mereu dreptul de a alege cum să reacționeze la circumstanțele în care se află.
E o carte care îndeamnă la introspecție. O carte care subliniază că unele probleme sunt, în realitate, simptome ale altor probleme, mai adânci și mai delicate. O carte care m-a ajutat să mă împac definitiv cu două alegeri pe care le-am făcut în ultimii 12 ani:
M. a murit în 2012, V. în 2015. Nu am plâns după niciunul, nu am în casă, la vedere, fotografia niciunuia — și nici nu mă opresc la mormântul lor de fiecare dată când trec prin Bacău. Am primit reproșuri din cauza asta, destule cât să mă îndoiesc de capacitatea mea de a le cinsti amintirea și de a mă întreba dacă nu cumva chiar sunt “de piatră și fără suflet”, cum mi s-a zis… Mereu i-am simțit alături pe M. și V., ca și cum s-ar fi bucurat sau ar fi suferit aievea pentru mine. Dar nu e ușor să respingi gura lumii. Citind povestea Edithei Eger, m-am convins, însă, că alegerea mea a fost cea corectă.
În 2017-2018, o rudă prin alianță mi-a cerut să pun interesul ei mai presus de M., de tatăl meu, de soția și de copiii mei. Am refuzat — o decizie care a făcut să fiu renegat de bunicii care m-au crescut până la 18 ani și care mi-au insuflat tocmai valorile pe care mi se cerea să le încalc. Citind-o pe Edith Eger, m-am convins definitiv că, în pofida stresului, umilinței, incertitudinii și remușcării, alegerea mea a fost cea corectă.
O carte despre alegeri — cu o lună înaintea primei runde de alegeri de anul acesta. Așa că închei parafrazând o secvență din povestea supraviețuitoarei ajunsă la 97 de ani:
Țara ta va fi ceea ce vei face din ea. România va face tot ce fac ceilalți, doar că o să-i ia mai mult timp. Dacă o presezi prea tare o să obții efectul advers, dar ar fi o greșeală să nu o presezi suficient. Trebuie s-o faci la nivelul potențialului ei.
P.S. 8 mai 1945 (acum 79 de ani). La ora 23:01 CET a intrat în vigoare capitularea Germaniei naziste, marcând sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. În România și în Rusia era deja 9 mai, astfel că blocul comunist celebrează Ziua Victorie cu o zi mai târziu.
Regardless, ideea rămâne:
sursa foto: bbc.com
Iar memorialul de la Auschwitz nu trebuie să dispară vreodată, ca lumea să-și amintească mereu cât de cumplită poate fi ura omului față de om — și să nu mai aleagă calea asta niciodată.
…oricât de naiv ar suna azi, când Rusia toacă Ucraina și Israelul fărâmițează Gaza…