Când, pentru doar 6 din 49, îţi trebuie 50 de mii

Astăzi am găsit distribuite pe LinkedIn două articole:

• De ce să vezi Un bărbat pe nume Otto (2022), cu Tom Hanks în rol principal, adaptare după romanul suedezului Fredrik Backman, Un bărbat pe nume Ove (2015).

• Loteria Română, explicaţii pentru rebranding-ul de 50.000 de euro.

Sunt pasionat de filme. Şi chiar dacă autoarea primului articol crede că “orice film cu Tom Hanks trebuie văzut, pe post de terapie”, for whatever reason acesta nu mă atrage. Poate şi din cauza faptului că, înainte să intre Hollywood-ul pe fir, suedezii au avut propria lor adaptare cinematografică, una care a strâns două nominalizări la Oscar şi a fost filmul străin cu cele mai mari încasări în Statele Unite în 2016?... Oricum, n-am să vorbesc despre el.

Al doilea articol a atras atenţia în ideea că uite-aşa, cu cin’j de mii de ici, cin’j de mii de colo, se face deficitul bugetar cât casa — singura rezolvare incontestabilă, infailibilă şi insurmontabilă fiind să mai băgăm nişte taxe.

Discuţia a pornit de la noul logo al Loteriei — care NU a costat 50.000 de euro, fiind doar un element al manualului de identitate pentru actualizarea căruia s-a încheiat, într-adevăr, un contract pe suma asta. Cum, însă, tonul face muzica, respectiva siglă este suspectată de lipsă de originalitate şi prea multă comoditate din partea realizatorului. Tărăşenia pe larg în articol, eu reţin aici doar două dintre precizările Loteriei Române:

Noul logo cuprinde elemente care se integrează perfect în noul concept, respectă simbolistica culorilor care definesc atât sentimentul de identitate natională, roșu, galben și albastru cât și verdele specific loteristic.

Prestatorul are responsabilitatea originalităţii şi caracterului distinctiv al propunerilor grafice şi textuale înaintate.

Replica articolului la primul comentariu este simplă şi de mare efect: conform dexonline.ro, cuvântul “loteristic” nu există.

Iar al doilea comentariu exemplifică perfect lipsa de asumare a oricărei răspunderi, tipică instituţiilor statului român. Se tocmeşte un furnizor pentru un serviciu şi se acceptă orice livrează respectivul, pentru că — nu-i aşa? — ăla îşi asumă. Prestatorul îşi asumă, statul plăteşte şi toată lumea e fericită… Pân’ la urmă, prost e cine dă, nu cine cere; iar cine dă, nu dă din buzunarul lui, ci al contribuabilului.

Astea fiind spuse, tratează CE a făcut Loteria: un manual de imagine. Pe mine m-ar interesa mai mult DE CE Loteria a făcut asta… Da, ştiu: Simon Sinek ar fi mândru de mine, iar “fanii” lui îmi vor reface stocul de carne de vită Angus din frigider… Dar, totuşi, DE CE avea Loteria nevoie de rebranding?

Răspunde tot Loteria:

Loteria Română este a tuturor românilor, o loterie modernă de nivel european. […] Vechiul manual de identitate al companiei a fost elaborat în anul 2005, actualizarea acestuia a fost inclusă ca obiectiv strategic în programul de activitate al C.N. Loteria Română S.A. pentru anul 2023, în concordanţă cu noile tendinţe din piaţa jocurilor de noroc, inclusiv repoziţionarea Loteriei Române în raport cu concurenţa şi nevoile clienţilor.

Oare în manualul de imagine — “un document complex de 78 de pagini” (cam cât romanul devenit celebru înainte de lansare cu aşa-zisele reforme fiscale ale lui Ciolacu & friends) “însumând circa 60 de zile de muncă a unei echipe extinse” (care, spune libertatea.ro dezbătând acelaşi subiect, este diferită în contract faţă de echipa reală a agenţiei de publicitate prestatoare) — sunt analizate şi agenţiile îmbâcsite ale Loteriei din teritoriu, cu tot cu păcănelele de care te împiedici până să ajungi la tanti care gestionează dugheana, care tanti nu ştie să-ţi explice de ce trebuie să prezinţi un act de identitate ca să încasezi trei lei amărâţi pe-un loz răzuit de puştiul tău, ca să nu mai spunem că GeDePeReu’ (sau GiDiPiaR-ul, dacă vreţi rafinat, pe corporateză) e un subiect mult prea abstract?... Parcă aici e rost de un obiectiv “şi mai” strategic decât cel de mai sus.

Zice-se că haina face pe om. Nu întotdeauna, dar de multe ori… Haina Loteriei sunt agenţiile, care, în ciuda pretenţiilor de modernism european, păstrează multe dintre ele acelaşi iz de ani ’90, când mă duceam să-i pun lui taică-miu bilete la 6-din-49 în fiecare duminică. Tot haina loteriei sunt şi oamenii de la ghişeu, care prea mulţi dintre ei au privirea goală a nepăsării — a lor şi a şefilor lor. Poate la astea ar mai fi de lucrat, până la rebranding-uri “istorice”.

[Notă: pentru acest articol, am folosit o captură foto de pe loto.ro]