Blocaj telefonic

Ce este un consultant? întreabă ascultătorii la Radio Erevan, care le răspunde: Un necunoscut care se bagă neinvitat în viaţa ta şi-ţi cere un purcoi de bani ca să-ţi spună ceva ce tu ştiai deja.

Mi-am amintit gluma de mai multe ori zilele astea, vorbind la telefon de mai multe ori cu două tanti.

Acum nişte săptămâni, tanti#1 mi-a pescuit CV-ul de pe undeva (LinkedIn cel mai probabil) şi l-a trimis unor oameni care căutau pe cineva cu experienţa mea. Sau aşa am crezut iniţial. Ulterior, s-a declanşat un întreg proces care m-a făcut să cred că recrutează pentru NASA, dacă nu CIA, şi caută oameni cu a special set of skills. Mă rog, pe scurt (că pe lung povestea include binecunoscutele sincope “după ce faci cutare o să te căutăm noi… la un moment dat”), am trecut interviurile şi testele companiei, inclusiv un profil psihologic – şi am ajuns la ultimul pas: oferta pe care the company trebuie să mi-o trimită.

În punctul ăsta a intervenit telefonul lui tanti#1, care voia să ştie în ce etapă suntem şi dacă poate grăbi în vreun fel procesul. O iniţiativă lăudabilă – dacă ignorăm faptul că firma de HR îşi ia informaţiile de la candidaţi, nu de la clientul pentru care recrutează.

Îi spun că am ajuns în prag de ofertă, punct în care nu prea văd ce-ar mai putea face. Nici măcar să-i zorească pe ceilalţi nu prea ar avea sens, că eu nu mă grăbesc nicăieri. Moment în care tanti începe să-mi descrie că oferta poate conţine şi din aia, şi din ailaltă – şi se oferă să-mi trimită un “material mai detaliat”.

— Păi, materialul cel mai detaliat este chiar oferta propriu-zisă, nu? La ce m-ar ajuta să ştiu ce AR PUTEA să conţină?... Eu ştiu ce vreau să obţin, compania ştie ce poate să ofere. Treaba asta se pune în scris, negru pe alb, şi apoi discutăm. Dacă ajungem la o înţelegere, bine – dacă nu, iarăşi bine, n-a fost să fie, e o tranzacţie, nu toate tranzacţiile se finalizează.

— Da, da, ai dreptate, a făcut ea, vizibil încurcată. Păi, atunci, înseamnă că eu nu mai am ce să fac. Aşteptăm să vină compania cu o ofertă.

Aşadar, un necunoscut, care s-a băgat singur în viaţa mea, să-mi spună lucruri pe care deja le ştiu – pe banii altora, e drept.

— Totuşi, aş vrea să mai verific un singur lucru, nu s-a dat bătută tanti#1. Dacă oferta companiei nu va conţine suma de X salariu net (sumă precisă, inclusiv cu 500 în coadă), atunci nici n-are rost să mai vină cu o ofertă – corect?

— Fals. Nu ştiu de unde aţi venit cu suma asta, eu n-am afirmat aşa ceva.

— Păi cum?... Ştiu că în prima noastră discuţie ţi-am prezentat plafonul maxim pe care îl poate oferi compania…

— …şi am căzut împreună de acord că nu este un deal-breaker – pentru că o ofertă serioasă nu poate să conţine doar o sumă şi atât.

— Da, aşa este, dar dacă ar fi, totuşi, să concluzionăm o sumă netă…

— …eu aş răspunde că nu văd rostul, atât timp cât am convenit deja că avem o bază pentru discuţii. Să spunem că-mi daţi o sumă mai mică decât m-aştept eu; nu e obligatoriu să o resping, fiindcă poate vine la pachet cu alte beneficii necuantificabile. Ori să spunem, din contră, că-mi daţi o sumă peste aşteptările mele; n-am să mă grăbesc să o accept până nu înţeleg cu ce obligaţii are în spate. Ori astea sunt genul de detalii pe care o ofertă concretă şi o discuţie ulterioară, pe subiect, ar trebui să le clarifice.

— În regulă, am înţeles.

Atât de bine a înţeles, încât, două zile mai târziu, a sunat tanti#2 – de data asta direct din partea companiei –, să lămurească problema unei dezalinieri între aşteptările mele salariale şi ceea ce pot ei oferi.

— Păi, eu nu ştiu ce puteţi voi oferi. Încă n-am primit oferta.

— Păi, am înţeles că agenţia ţi-a spus care este grila noastră…

— Deci să înţeleg că asta e tot ce puteţi oferi, un salariu dintr-o grilă?... Dacă-i aşa, putem să ne oprim aici, fără probleme. Dacă nu-i aşa, atunci hai să vedem o ofertă şi să discutăm la concret.

— Nu, nu… desigur că oferim mai mult decât un salariu. Pot să-ţi trimit un document cu beneficiile noastre. De fapt, e acelaşi material pe care putea să ţi-l trimită şi agenţia…

— Ăla cu ce AR PUTEA să conţină oferta?...

— Exact… Că noi avem şi primă de…

— Păi şi nu mai bine îmi trimiteţi direct oferta?... Daţi-mi voie să reiau ceva ce le-am spus şi celor de la agenţie: cred că e evident din CV-ul meu că nu sunt un job hopper. Am petrecut minim trei ani în orice proiect în care am fost implicat. Deci eu trebuie să iau acum o decizie cu care să fiu mulţumit pe termen destul de lung. Nu vreau ca la anu’, pe vremea asta, să fiu în aceeaşi postură.

— Da, da, desigur, şi noi ne dorim pe cineva cu care să ne facem planuri de perspectivă.

— Mă bucur. Dar nici asta nu e suficient.

— ?!?!!...

— Dacă vin acum în proiectul vostru, eu deja ştiu că, la anul pe vremea asta, voi lucra pe mai puţini bani decât am convenit.

— Mă tem că nu înţeleg.

— România are cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană, o valoare cu două cifre, dacă e să fim realişti… Deci, la anul pe vremea asta, puterea mea financiară va fi cu cel puţin 10% mai mică just by design, indiferent ce sumă mi-aţi da voi acum. Rezultă deci că o singură sumă nu este un criteriu suficient pentru a face o alegere cu impact pe câţiva ani… Sau poate aveţi o clauză prin care salariul se indexează cu inflaţia – nu ştiu, n-am văzut o ofertă.

— Nu, nu avem o asemenea clauză… În vocea dintr-o dată foarte mică a lui tanti#2 simt o dezorientare la graniţa cu o ciudă imensă că a pus mâna pe telefon. Să înţeleg, deci, că tu vrei o ofertă scrisă, cu toate elementele şi beneficiile.

— Are sens altceva decât asta?

— …

— Exact aşa cum compania a avut nevoie de toate interviurile şi testele ca să se convingă că mă potrivesc cerinţelor ei, exact aşa am eu nevoie de aceste detalii ca să pot lua o decizie informată. Una pentru care contează cum se traduce, concret, pentru mine, ceea ce compania poate oferi… Iar dacă vă faceţi griji că eu cer o ofertă scrisă doar ca să o pot arăta cuiva şi să-i spun “Uite ce-mi dau ăia, tu ce pui pe masă ca să nu plec?”, n-aveţi de ce. Nu cred în angajatori care-şi valorizează angajaţii doar strânşi cu uşa.

— Păi bine, atunci… O să revin eu către tine cu oferta.

Au trecut două zile de atunci. Ba chiar aproape o săptămână de când mi-au spus prima dată că am trecut testele lor. Feeling-ul meu e că nu va mai fi vreo continuare. Am impresia că “ştie ce vrea” nu figurează în setul de special skills pe care şi-l doresc. Iar faptul că văd în proiectul lor o opţiune de evaluat pe piaţă, nu proverbialul picior al lui Dumnezeu pe care să-l prind, nu cadrează nici el cu profilul pe care îl vor – în ciuda evaluărilor lor psihologice.

Sunt un tip incomod. Ştiu. Nu-i nimic. Ba poate, chiar, tocmai de asta m-am simţit bine în toate proiectele din care am făcut şi fac parte.