Amintirile din copilărie ale fiecăruia

Voiam să scriu azi o recenzie pentru TRON: Ares. Citind opiniile altora despre film, mi s-a înfiripat o idee despre al treilea NATO și am început să-mi fac niște notițe și pe tema asta.

Am făcut greșeala clasică: am fugit după doi iepuri. Și am obținut rezultatul consacrat: n-am prins niciunul. M-am ales cu două drafturi neterminate, care vor rămâne ca atare pentru o vreme (scurtă) — fiindcă S. mi-a demonstrat cât de inutile sunt documentarea și compunerea unui material în fața inspirației de moment.

Pentru cei care primesc ziarul cu întârziere, S. abia a împlinit 10 ani — în circumstanțele povestite mai pe larg aici. În seara asta, într-o discuție cu el despre cărți (suntem în așteptarea volumului cinci din Școala secretă a dragonilor, care nu s-a lipit de mâna lui Moș Nicolae, iar acum ipoteza noastră de lucru este că i-o fi pasat-o celuilalt moș, Crăciun, pentru că pur și simplu cartea nu încăpea într-o gheată), S. ne-a povestit că mulți dintre colegii lui încă mai primesc drept cadou povești de-ale lui Creangă.

Întrebarea s-a insinuat inevitabilă ca un clișeu:

— Tu ai citit “Amintiri din copilărie”?

Variantele tradiționale de răspuns fiind Da sau Nu, răspunsul lui S. nu a mai lăsat loc de nicio replică:

— De ce, nu le am pe-ale mele?